„Am fost sigur că marchez”

Redactor:
Dănuț Lungu
  • Publicat:
  • Actualizat:

„M-am uitat la portar, l-am văzut puțin ieșit, dar am tras cu ochiul să-i văd și pe ai mei. Nu exista posibilitatea unei pase bune, așa că am zis să șutez la poartă. Am fost sigur că marchez”.

Așa își începe povestea anonimul (până sâmbătă seara) Frane Vitaici. Spune că și-a mai încercat de vreo două ori șansa când activa la HNK Sibenik, în Croația, dar nu i-a ieșit. „M-am simțit alt om după ce balonul a intrat în plasă. Acest gol uluitor poate să-mi redreseze cariera, pentru că de când am venit la Oțelul n-am jucat cine știe ce”, admite mijlocașul care l-a învins pe Vlas, portarul Farului, cu un șut de la intrarea în cercul de la centrul terenului.

Longilinul „oțelar” afirmă că a dormit ca un bebeluș după isprava de pe litoral, mai ales că aflase că prietena sa, Sandra, care este studentă la Medicină în Osijek, îi văzuse golul.

Dacă nu marca, pleca acasă

Vitaici s-a amuzat copios pe seama declarației antrenorului Grigoraș, și anume: „Mă pregăteam să-l înjur când am văzut că trage”. „La final, «Mister» m-a felicitat și mi-a zis că, dacă nu marcam, aveam pregătit biletul de avion. Mă trimitea înapoi în Croația”, povestește, zâmbind, fotbalistul în vârstă de 26 de ani.

Are un frate fotbalist care evoluează în Norvegia

Jucătorul de la Oțelul seamănă leit cu Ante Vitaici, și asta pentru că sunt frați gemeni! „Dacă ne vezi unul lângă altul, nu ne deosebești”, spune cu mândrie Frane, care este cu zece minute mai mare decât Ante, acesta jucând din vară la HamKam, în prima ligă norvegiană. Cei doi seamănă și la joc, „nordicul” reușind acum două săptămâni un gol direct din corner!

Grigoraș: „Mai slabi ca anul trecut”

Deși Oțelul nu stă deloc rău în clasament, antrenorul Petre Grigoraș este nemulțumit de starea echipei sale. „Sunt sub nivelul de anul trecut și e normal asta, din moment ce am pierdut cinci jucători foarte importanți. Până la iarnă ne cârpim, nu avem ce face”, a spus Grig.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele ruse avansează în Kursk
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele…
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×